După ani petrecuți la Paris, Liubov Ranevskaia se întoarce pe moșia ei din provincie, înglodată în datorii. Trebuie hotărâtă soarta livezii de vișini, grădina copilăriei ei. În jurul ei se adună fratele ei, fiicele, bătrânul lacheu, un etern student și un negustor al cărui tată fusese iobag al familiei.
Este ultima piesă a lui Cehov, pe care el însuși o numea comedie: împletește râsul cu melancolia într-un rămas-bun blând spus unei lumi care se stinge.
Scrisă numai în dialoguri, această piesă scurtă se citește ușor în limba pe care o înveți.
